Casa, dulce casa
de Catalina Hetel, psihoterapeut
Calitatea vietii “de acasa” isi pune amprenta, in mod indiscutabil, asupra tuturor membrilor familiei. O atmosfera dominata de dependente, de ostilitate, de agresiune, de violenta, de alte crize, de tensiuni de tot felul este premiza unor patternuri de comportament bazate pe o viziune fatalista asupra vietii, care ne poate face sa acceptam si alte situatii care ne expun abuzurilor.
Copiilor crescuti intr-o asemenea atmosfera li se pare normal si firesc sa accepte rele tratamente din partea partenerului. De multe ori, acest gen de relatie agresor victima este singurul gen de relatie de cuplu cunoscut, astfel incat, cel crescut intr-o atmosfera agresiva nu va putea “decoda” decat sentimente de acest gen. Practic daca vrei sa ma bagi in seama atunci agreseaza-ma, altfel nu stiu ce vrei, nu inteleg.
Este cazul femeilor care traiesc, de multe ori, o viata intreaga alaturi de un partener care le maltrateaza. Traind alaturi de o mama supusa aceluiasi tratament, care reduce conditia de femeie la suferinta si acceptare, ajunsa ea insasi mama fata va trai aceeasi realitate cunoscuta, va fi psihologic dependenta de partener si va privi situatia abuziva ca “facand parte din viata”.
De multe ori, partenerul are aceleasi probleme, la el agresivitatea fiind imitarea unui model patern sau aspectul lipsei de maturizare, a imposibilitatii tolerarii frustarilor sau a situatiilor dificile. Cuplul nu este cladit pe dragoste sau pe respect ci pe o dependenta a partenerilor. Barbatii sunt ostili si agresivi, iar femeile sunt pasive si dependente. Se creaza o completare reciproca bolnavicioasa, care va face ca acest cuplu sa supravietuiasca in ciuda agresivitatilor.
Interactiunea conjugala, in aceste cazuri, apare de trei feluri: bazata pe dependenta, pe dominare sau pe opozitie.
Interactiunea bazata pe dependenta apare in acele cupluri in care sunt disputate acordarea si primirea de ingrijire. Fiecare dintre parteneri manifesta un egiosm care il face sa se simta indreptatit sa primeasca intreaga atentie din partea partenerului. Rezolvarea conflictului se face atunci cand doar unul dintre parteneri va fi cel care va primi neconditionat atentie, celalalt avand rolul celui care ofera atentie tot timpul, chiar si atunci cand ar avea el insusi nevoie de ingrijire.
Alte cupluri, manifesta o interactiune bazata pe dominare si supunere. Unul dintre parteneri, de obicei barbatul, este cel agresiv, iar celalalt este cel pasiv, supus. Acestea sunt cuplurile in care violentele fizice sunt dese, abuzurile apar fara ca cel abuzat sa intervina, sa se revolte. Pentru un copil, traiul in aceasta familie este dominat de permanente abuzuri emotionale, de anxietate si de rivalitati. Copilul este pus adesea sa aleaga intre parinti, sa ”tina” cu unul dintre ei.
Cuplurile in care apar sentimente de opozitie, de detasare sunt acele cupluri care evident ca nu se mai inteleg, ca nu mai pot continua convietuirea, dar nu apeleaza la violente fizice ci doar la opozitie verbala sau comportamentala. Atmosfera este evident tensionata iar agresiunea este de multe ori, indreptata impotriva copilului. Spre deosebire de cele doua cazuri de mai inainte, aceste cupluri ajung adeseori la divort.
Aceste aspecte ale vietii de familie isi pun in mod inevitabil amprenta asupra vietii copilului, asupra adultului de maine si asupra viitoarei lui vieti de familie. Aspectele nedepasite ale copilariei ne urmaresc si ne tulbura intreaga viata. Agresivitatea, comportamentul antisocial isi au radacinile in relatiile si in tensiunile dezvoltate in timpul copilariei.
