Apariţia lui “NU” este un moment definitoriu în viaţa fiecăruia dintre noi. Copilul începe să spună NU pentru a se afirma pe sine pentru primele dăţi. În jurul vârstei de 3 ani, observăm sau ne amintim că şi atunci când şi-ar dori să spună DA, copilul parcă spune tot NU. Depăşind perioada de sugar, perioada de maximă fuziune cu mama, depăşind perioada în care este permanent ajutat, copilul spune un mare NU pentru a învăţa să spună de fapt EU. Bebeluşul care era purtat, hrănit, încălzit de către mamă, începe să se definească pe sine, să crescă şi să spună “EU” şi “NU” sau “EU NU”, “EU VREAU” sau “EU…

În familie se transmit în general, din generaţie în generaţie, bunuri materiale, limbajul, comportamentele, valori, dar şi credinţe, întâmplări, poveşti, trăiri. Unele transmiteri se fac conştient, sunt poveşti reale, amintiri. Alte transmiteri sunt inconştiente, în locul amintirii fiind transmisă doar o stare, un gol, o lipsă o angoasă, un ceva nespus sau nepus în cuvinte de generaţii. Familiile din România au suferit întâmplări grave de-a lungul istoriei ultimei sute de ani. Mutări, demolări ale locuinţelor familiale, părinţi deportaţi, părinţi deţinuţi, pierderi semnificative. Toate acestea devin traume înscrise în istoricul familiei şi transmise din generaţie în generaţie de cele mai multe ori fără cuvinte. Perioada comunistă a însemnat adesea o interdicţie…

by Catalina Hetel The family’s history and the links between her member are always describing a living story, who has a frame only in the real context of the concrete, well known events, but also into the strange frame of life and death, unknown, build by people who once existed or by the one’s never born, even they are more alive than the others. Missing persons, gone without ever coming back and without any news about their lives or deaths, aborted brothers, suicidal, they are living in the family’s history without a real, concrete or clear existence, they are characters appearing and creating strong links within a family, they are…

Abordarea traumei prin psihodrama Istoria unei familii si legaturile dintre membrii acesteia descriu o poveste vie, care prinde contur pe de o parte in decorul real al evenimentelor concrete, cunoscute dar si intr-un decor straniu al vietii si al mortii, un decor nedefinit, jalonat de oameni care au trait cu adevarat sau care nu s-au nascut poate niciodata, chiar daca sunt mai vii decat nascutii. Persoane disparute, frati avortati, sinucigasi, plecati fara intoarcere si fara certitudinea ca sunt vii sau morti, fiinte care exista in istoria familiei fara insa a avea o existenta reala, concreta sau o istorie clara sunt personaje care apar si creaza legaturi trainice cu membrii unei…

Grupul familial reprezintă baza dezvoltării umane. Relaţia cu mama, cu tată, cu ceilalţi membrii ai familei, relaţiile dintre ceilalţi membrii ai familiei, tensiunile şi angoasele existente între adulţi şi între copii, între valori şi cuvinte, vor transforma lumea noastră internă, grilă pe baza căreia vom descifra şi decoda mesaje sau relaţii. Felul în care ne raportăm la părinţi va deveni felul în care ne vom raporta la autoritate, felul în care învăţăm să gestionăm relaţiile cu fraţii, cu egalii va deveni o modalitate constantă în care vom gestiona orice relaţie din viaţă noastră. Aprobarea sau respingerea părinţilor, pedeapsa, vinovăţia sau recompensa vor fi căutările noastre din viaţa de zi cu…

Relaţia primară a unui băiat viitor bărbat cu o figura feminină, cu mama, va rămâne o “prezenţă invizibilă” de-a lungul întregii sale vieţi. Forţa şi imaginea acestei relaţii va dezvolta legături subtile flexibile sau rigide, uşor de înţeles sau imposibil de dezlegat. În perioada de maturitate putem fi uşor bulversaţi de legăturile timpurii, firele care ne lega de persoanele iubite la maturitate putând fi împletite cu mult timp înainte în copilăria noastră, ca nişte limite din mijlocul cărora nu putem ieşi. Dacă relaţia unei femei cu tatăl ei şi relaţia unui bărbat cu mama lui nu au fost pe deplin înţelese, pot deveni capcane, experienţe care să ducă la o…

Adolescentul nu se mai recunoaşte pe sine, nici pe el însuşi şi nici pe cei din jurul său. Nu se mai recunoaşte fizic, corpul se transformă şi îl trădează, eul de copil este definitiv pierdut, siguranţa copilăriei este şi ea pe cale să fie pierdută, are nevoie să facă faţă unor roluri noi din ce în ce mai complexe. Obligat să se confrunte cu sine însuşi, adolescentul este preocupat de opinia celorlalţi despre el, chiar dacă se preface că nu este interesat. Experienţele şi discuţiile adolescentului au mereu legătură cu sinele, cu descoperirea acestui “cine sunt eu” dar şi a părerii celorlanti despre ei. Este momentul intelectualizării, a lucrurilor abstracte…