Limbajele de iubire ale copiilor si cadourile

Gary Chapman si Ross Campbell in cartea “cele cinci limbaje de iubire ale copiilor”, aparuta la Editura Curtea veche, demonstrau cu mult farmec ca fiecare copil si fiecare adult de mai tarziu isi exprima iubirea intr-un limbaj propriu. Cel mai greu este ca parintele sa descopere limbajul de iubire specific copilului sau si sa ii “umple rezervorul emotional” cu ceea ce copilul are nevoie. Oricat de mult ar fi iubiti de catre parinti, copiii nu stiu de la sine lucrul acesta. Noi oamenii suntem fiinte care ne formam prin relatie si limbaj si avem nevoie de cuvinte pentru a deveni, pentru a creste, pentru a sti ca suntem iubiti.

Daca unii copii au nevoie de timp acordat, altii au nevoie de cuvinte de incurajare, de ajutor, de mangaiere sau de daruri.

Va invit cu caldura sa cititi aceasta carte pentru a gasi limbajul de iubire al copilului dumneavoastra, pentru ca in aceste randuri voi vorbi despre cadouri, despre limbajul darurilor. In aceasta epoca a vitezei in care ne este mult mai simplu sa “cumparam ceva” decat sa vorbim intre noi si in care tentatiile sunt numeroase, cadoul este o modalitate de relationare din ce in ce mai des intalnita intre parinte si copil. Mai ales ca suntem in preajma Craciunului…ce inseamna oare cadoul?

Din experienta mea terapeutica, am inteles ca de multe ori, parintii sesizeaza sau “se plang” de faptul ca “cel mare” dintre frati, este mereu in asteptarea unui cadou. Copilul cel mare, odata cu nasterea fratelui sau a fratilor a pierdut ceva ce nu va mai putea recupera vreodata…iubirea unca a parintilor. Deodata, universul lui s-a impartit, mama nu mai este doar a lui, nici tata, nici bunicii, nici jucariile, nici camera….nimic nu mai este doar al lui, lumea s-a impartit brusc. De obicei, fratii mai mari incearca sa recupereze aceasta pierdere fundamentala prin obiecte pe care le aduna si care trebuie sa fie “doar ale lui”. Parintii il considera pe copil egoist sau il obliga sa imparta cu fratii ceea ce primeste si se plang de nevoia crescuta a copilului de a avea lucruri doar ale lui.

Acesti frati mai mari dezvolta ca limbaj aliubirii cadourile si se bucura atunci cand pot primi ceva care sa le apartina doar lor, cand pot recupera ceva din paradisul pierdut de copil unic.

Darul poate fi un limbaj al iubirii dar poate fi si denaturat, devenind un substitut facil al iubirii adevarate. Mereu preocupati de ziua de maine si de “lucrurile serioase”, ne este mult mai usor sa daruim copilului un cadou mare si scump decat sa ne petrecem cu el cateva minute sau sa il ascultam in mod real.

Autorii acestei carti mai spun ca “indiferent care ar fi limbajul de iubire pe care copilul dumneavoastra l intelege, el trebuie exprimat neconditionat”…copilul are nevoie sa fie iubit indiferent de cum arata, de ce stie, de ce poate sa faca. Asta nu inseamna lipsa de valori si de reguli. Copilul are nevoie sa stie care sunt limitele si unde greseste. Dar faptul ca i se atrage atentia sau chiar faptul ca este pedepsit nu trebuie sa inlocuiasca sentimentul ca este iubit si acceptat chiar si atunci cand greseste. Un copil care isi permite sa greseasca, sa incalce regula uneori fara sa se teama ca va pierde iubirea parintilor, se va transforma intr-un adult curajos, care va avea curajul sa isi asume responsabilitati, incercari si “viata”. Iubirea neconditionata nu inseamna rasfat, pentru ca nu poti oferi niciodata prea multa iubire.

Catalina Hetel, psihoterapeut