Articole psi

Portretul mamei neidealizate

Dragostea maternă poate lua multe chipuri. Rolul de mamă este în primul rând un rol imaginat. Orice fetiță, orice femeie, convinse sau nu că vor fi vreodată mame, își imaginează cum ar fi dacă ar fi mamă. Este un rol cu multe simboluri, un rol care duce mai departe o descendență familială, valori, nume,  bunuri materiale dar și angoase, reguli, temeri.

Ca mamă, ne vom conforma inconștient unor modele ivite din propria istorie de viață, din propria personalitate, din relația cu propria mamă.

Fără a se constitui în adevăruri absolute, intuiesc câteva ”portrete” ale mamelor și relațiile generate de ele cu copiii lor.

Mama fericită și binevoitoare, arată copilului doar partea “bună” a ei, ascunzându-și mereu suferințele, temerile și așteptările. Este mereu cu zâmbetul pe buze, dispusă mereu la orice efort.  Îi dă copilului o stare de siguranță și îl ajută să se desprindă de ea, dar riscă să nu reușească să îl învețe să vadă oamenii ca pe niște ființe reale, și tindă să îi accepte doar atunci când aceștia se conformează așteptărilor lui. Copilul și viitorul adult vor să vadă umanul doar atunci când acest uman e frumos, pentru că nu înțelege și fuge de orice are legătură cu durere, suferință, teamă, furie,  atât la el cât și la ceilalți.

Mama protectoare și feroce, se teme mereu de influența nefastă a unei terțe persoane. Este mama care hotărăște că doar ea știe ce e bine pentru copil și îl apără ca o leoaică de orice influență negativă a tatălui, a bunicilor, a profesorilor, a colegilor. Se teme. mereu că fiul sau fiica ei ar putea să fie traumatizați de ceva și crează un adevărat zid de apărare în jurul copilului. Copilul ajunge să perceapă lumea ca pe un loc periculos populat de oameni răi și să caute mereu refugiul matern sigur.

Mama posesivă și castratoare care își manifestă zgomotos prezența și își revendică rolul și poziția maternă permanent în viața copilului. Faptul că ea a născut copilul și s-a sacrificat pentru el, o aduce în poziția de a revendică relația exclusivă cu acesta, blocându-i de multe ori accesul la oportunități sau la o viață personală. Amintește mereu nașterea grea a copilului și greutățile creșterii lui, ca o formă de revendicare a poziției. Copilul rămâne o parte din ea, pe care nu o lasă să se identifice ca persoană și ca personalitate. Nici o femeie nu e suficient de bună pentru fiul ei, nici un bărbat nu e suficient de bun pentru fiica ei, nici o carieră nu e bună, nici un loc de muncă nu e sigur. Orice afirmare personală a copilului este percepută ca un pericol și îndepărtată, pentru că individualizându-se, copilul se va îndepărta simbolic de ea și nu va mai trăi starea de fuziune de care ea are nevoie.

Mama temătoare și distantă, anxioasă, depresivă, fantomatică, nu reușește să devină o persoană nici în viața sa și nici în relație cu copilul. Este absentă, pierdută în nevoile ei și în suferințele personale, fără resurse pentru copil. Copilul este o povară mult prea grea pentru ea. Acesta, ori va înțelege această realitate și va deveni de multe ori un copil extrem de independent, sau nu va înțelege ce se întâmplă și va deveni o persoană bulversată, care caută mereu puncte de sprijin și ”carje”.

Mama buldozer, cea care face totul pentru copil, îi trasează drumul, îi netezește relațiile, îi duce ghiozdanul, știe lecția mai bine decât copilul, negociază cu șeful sau șefa salariul copilului, plănuiește nunta, îi crește copiii și multe altele. Este în cuplu cu un tată distant, absent, redus la tăcere.  Copilul nu reușește să își afirme dorințele și încearcă mereu să scape forței dominatoare a mamei. Scopul lui este să facă în așa fel încât autoritatea (respectiv mama) să nu afle, să nu știe. Are mici încercări de afirmare și de multe ori se afirmă prin ratare pentru a împăca și propria nevoia de a face ceva singur și nevoia omnipotentă de reparație a mamei.

Mama cloșcă, cea care își face griji, încearcă să controleze totul și își infantilizează copiii. Este mama care face totul pentru copiii săi, le spală le calcă și le gătește chiar și când au 30 de ani. Spre deosebire de mama buldozer care își afirmă forța, ea face toate acestea din teamă. Se teme că dacă ea nu gătește copiii se vor îmbolnăvi, se teme că dacă ea nu spală ei nu vor avea ce îmbrăca, în general se teme. Este o victimă a temerii și face totul din teamă ca și cum în orice secundă o catastrofă e pe cale să se întâmple și ea e singura care o poate opri. Copiii ei vor încerca sentimente de angoasă și anxietate, vor ”împrumută” temerea cu care au crescut, că mereu se poate întâmpla ceva rău.

Mama căreia îi este teamă că nu mai e iubită, infantilă, obsedată de a pierde iubirea copilului. Are o mare nevoie narcisica de a fi iubită, recunoscută, acceptată, se teme mereu că greșește și că nu va mai fi iubită. Copilul este o prelungire narcisică, cel care există pentru a împlini nevoia de iubire și fuziune a mamei. El nu poate greși fără să se teamă că mamă va lua acest lucru personal și va suferi pentru asta. Sunt mamele suferinde, care personalizează orice eșec sau greșeală a copilului. Trezesc în copil sentimente permanente de culpabilitate și de teamă.

Mama care vrea să știe mereu totul, este un fel de mamă detectiv. Se teme mereu că din cauza ei copilul ar putea păți ceva sau imaginea ei despre rolul matern este o imagine rigidă, inflexibilă. Ea crede că o mamă bună are copii buni, care fac lucrurile bine, care spun lucruri frumoase, care nu pot greși. Așa că încearcă mereu să afle tot ce face copilul, pentru a preîntâmpina orice “dezastru” care ar putea să îl pună pe el și implicit pe ea într-o lumina proastă. Este așa-zisa mamă prieten, care însă intervine de prea multe ori prea adânc în viața copilului, prezența subtilă și totuși permanentă, devine un punct de reper inflexibil în viața copilului, care ajunge să facă lucruri nu pentru propria plăcere, ci pentru a o mulțumi pe mamă, sau care dimpotrivă, se teme să facă ceva pentru a nu greși și implicit, pentru a nu-și dezamăgi mama.

Mama profesoară cu copii perfecți. Seamănă cu mama care vrea să știe totul. Este o mamă care are un anumit rol social și care musai trebuie să aibă copii politicoși, inteligenți, bine crescuți, modele pentru alții. Copiii ajung să joace roluri prea grele pentru ei. Se întâmplă adesea și să încerce să se afirme pe sine greșind, opunandu-se cerințelor materne.

 

Aceste portrete materne nu sunt greșeli și nu vreau să fie tratate astfel. Sunt roluri inconștiente pe care o mamă și le asumă. Conștientizându-le fiecare, poate să le schimbe.

 

Recomandare:  “Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău”, Alain Braconnier, editură TREI, 2011

 

de Catalina Hetel, psihoterapeut

Comments Off on Portretul mamei neidealizate