Ce este inconstientul, ce ne transmit visele?
Auzim adesea vorbindu-se despre incostient. Terapeutii il aduc adesea in discutie, noi insine ne “aparam” adesea spunand ca am facut un anumit lucru “inconstient”. Dar ce este de fapt aceasta instanta misterioasa care uneori pare ca ne guverneaza actiunile?
Intuitia existentei acestui “ceva” interior ascuns apare din timpuri vechi, in scrierile Talmudului, dar si in scrierile filosofilor ca Spinoza, Leibniz, Shopenhauer sau Nietsche. Cel care revolutioneaza insa toate intelesurile de pana atunci legate de inconstient este Freud.
Freud descrie un inconstient care ne vorbeste despre dorinte sexuale, agresive, despre impulsuri de viata si de moarte, locul unde sunt ascunse amintiri dureroase sau neintelese, dorinte care ne inspaimanta sau care ne provoaca rusine, un taram secundar pe care se desfasoara viata noastra, ascuns propriei priviri si mai ales privirii celorlalti.
Inconstientul nu este nici bun nici rau, el exista pur si simplu in fiecare din noi si are rolul de a nu lasa sa patrunda in sfera constienta orice element care ar putea sa ne raneasca, sa ne produca frica, rusine, o imagine proasta despre noi insine sau despre cei apropiati noua.
Ganduri si dorinte nepermise sunt “ascunse” in inconstient, insa ele nu sunt niciodata reduse la tacere, ele sunt ascunse dar nu sunt cu adevarat uitate. Astfel, in clipe in care bariera constienta scade ele se exprima in maniera directa sau codificata sub forma de vise, de lapsusuri, de actiuni ratate.
Imaginarul si visele sunt o “cale regala” spre inconstient asa cum spunea Freud. Visul dezvaluie intr-o maniera codificata ce se intampla in inconstientul nostru, la fel si reveriile din timpul zilei fantasmele si miturile. Jung vorbeste atat despre un inconstient personal cat si despre un inconstient colectiv creator de mituri si de legende care exprima tensiunile si sentimentele unui anumit spatiu sau popor.
Intre oameni exista si un dialog de la inconstient la inconstient, acesta fiind motivul pentru care o persoana poate sa ne placa sau pur si simplu sa nu o simpatizam fara sa existe vreo explicatie rationala. Cercetarile arata ca exista si un inconstient al corpului care pastreaza in memoria sa atingeri, traume, tandretea sau dimpotriva brutalitatea, ajungand ca intr-un anumit context o persoana sa retraiasca o experienta trecuta in urma unei simple atingeri din prezent, fara vreo legatura cu aingerea din trecut.
Fata de ce ne “transmite” inconstientul exista mai multe feluri de abordari personale.
Unii oameni pur si simplu ignora mesajele inconstientului, considerandu-le simple coincidente, simple glume, rationalizand orice intamplare care poate fi legata de un mesaj inconstient. Acesta este tot un proces inconstient prin care acesta ne linisteste indepartand tot ce ar putea creea tulburari emotionale. Persoanele care cauta mereu explicatii rationale sunt cei care au nevoie mereu de un control rational al propriei vieti, care se tem de “valul dezlantuit” al emotiilor, pasiunilor si impulsurilor.
Alte persoane sunt pur si simplu invadate de emotii, impulsuri si dorinte de care simt nevoia sa se protejeze. Tot ce activeaza dorinte trezeste reactii de aparare care se exprima in diverse forme : anxietate, fobii, comportamente de evitare, antipatii puternice fata de anumite dorinte. Acest inconstient prea invadator poate duce fie la hipercontrol, nevoia de a controla fiecare dorinta sau emotie, de a suprima orice impuls fie la absenta controlului si o manifestare tiranica a propriilor emotii si dorimte fara a tine cont de exterior, de realitate.
Ce mesaje ne transmit insa visele si cum putem decodifica aceste mesaje?
In primul rand trebuie sa tinem seama ca un vis nu este unul universal, ci este legat de persoana care il viseaza si de experienta constienta si inconstienta a acesteia. Trebuie sa tinem astfel cont de contextul de viata in care acel vis a aparut, pentru ca un vis apare intr-o anumita zi sau noapte in care persoana a trait o anumita experienta sau este preocupata de un anumit lucru.
Analizand visul, ne concentram pe elementele importante, cele care apar pregnant si asupra sentimentelor si a senzatiilor transmise de catre acestea. Putem incerca apoi jocul de a “inlocui” elementele importane din vis cu elemente din realitatea noastra. De exemplu daca visam ca pierdem un tren, putem incerca sa analizam sentimentul de tristete care ne cuprinde, sa il legam de experienta noastra reala si sa analizam ce inseamna de fapt acel “tren pierdut”, semnificatia lui, ce poate el semnifica in viata noastra reala, poate o relatie, o slujba etc..
Exista si vise care ne ofera rezolvari ale unor probleme care ne preocupa in viata de zi cu zi. Atunci cand bariera constienta scade, cand nu ne mai blocam de false valori, de false interdictii sau de neputinte, inconstientul ne poate oferi solutii ale problemelor.
Visele nu au neaparat un caracter de predictie, dar pot sa ne atraga atentia asupra unor elemente ale realitatii pe care noi nu le vedem. Daca spre exemplu, am fost un copil hiperprotejat, putem fara sa vrem sa ne neglijam copilul expunandu-l unor pericole din dorinta de a nu repeta o anumita greseala sau istorie.
O armonie cu inconstientul, cu mesaje lui ne face sa intelegem ca impulsurile nu sunt neaparat daunatoare, ca am avut o anumita experienta de viata care ne-a facut sa simtim anumite dorinte sau senzatii. In acelasi timp, intelegand ce ni se intampla putem sa ne asumam propriile alegeri si dorinte, sa fim binevoitori cu propria persoana si implicit cu ceilalti, sa ne acordam dreptul la a gresi, la a reusi sau nu, la a iubi si a accepta propriile dorinte in echilibru cu dorintele si nevoile celor din jur.
de Catalina Hetel, psihoterapeut