Exprimarea pasiv agresiva a furiei la adolescent
De multe ori, parintii cred ca la un copil furia este ceva rau sau anormal si ca exteriorizarea furiei trebuie interzisa si pedepsita pana la suprimare. Insa unul din lucrurile importante in devenirea oricarui adult este invatarea nu a suprimarii furiei ci a stapanirii acesteia.
Acest sentiment este unul normal si se manifesta la orice fiinta umana. Furia reprimata nu trece, ci doar se exprima altfel, nu prin cuvinte ci prin actiuni codificate. Daca copilul nu poate exprima onest cand ceva il supara sau il deranjeaza va exprima acest lucru indirect si acest lucru va deveni un tipar de reactie in orice relatie pe care viitorul adult le va avea.
Furia este normala, nu este nici rea nici buna si este intalnita la toti oamenii. Problema in sine nu este furia cu modul in care o manifestam si cum ne raportam la ea.
Am intalnit nenumarati parinti care valorifica doar exprimarea sentimentelor placute, a lucrurilor “frumoase”, a dorintelor bune, suprimand orice forma de exprimare a sentimentelor neplacute care pot aparea. Parintele este cel care se simte ranit de aceste sentimente, el este cel care nu este suficient de matur pentru a contine, a intelege si a interpreta sentimentele firesti ale unui copil care se confrunta pentru prima data cu societatea, cu viata, cu lumea, cu sinele. Foarte multi adulti nu inteleg ce inseamna de fapt furia si au impresia ca este ceva pacatos, profund gresit care trebuie suprimat, indepartat de copil.
Comportamentul pasiv agresiv este o forma de exprimare indirecta a agresivitatii personale.
Acest comportament este opusul unei expresii sincere, directe, deschise, oneste, verbale a furiei. Este o forma de agresivitate neexrimata, suprimata, care se intoarce indirect prin comportamente ca amanarea, incapatanarea, ineficacitatea inentionata, uitare.
La adolescenti de exemplu, acest gen de comportament, tradus mai ales prin rezultate slabe la invatatura, are drept scop a deranja pe unul dintre parinti sau a-l enerva. Atunci cand parintele interzice ferm si chiar pedepseste intentia de exprimare onesta a supararii, copilului nu-i ramane decat sa o exprime indirect prin actiuni care il supara pe parinte, o razbunare indirecta, o exprimare codificata care duce insa la un razboi permanent. Acest fel dezastruos de exprimare a furiei la adolescent poate duce la comportamente din ce in ce mai grave, rezultate scolare slabe pana la abandon scolar, sarcina, drog, tentative de sinucidere. Este o forma extrema de a atrage atentia asupra lor, de a stabili o relatie, uneori o unica relatie cu parintele. Din pacate un copil sau un adolescent “cuminte” risca sa fie un copil sau un adolescent invizibil, parintele se bucura ca are un copil comod, care nu ii da prea multe batai de cap, caruia ii asigura ingrijirea si subzistenta, fara insa a se preocupa prea mult de trairile acestuia. Atunci insa cand adolescentul simte nevoia de a fi vazut, de a i se acorda atentie, de a exprima ce simte, teama, furie, dezamagire, intrebari despre sine, gaseste acest mod de a se exprima pe sine.
Daca acest gen de comportament si de exprimare a furiei nu este inteles si modificat va ajunge o modalitate principala de a rezolva orice situatie care provoaca furia.
Revolta acestor adulti va fi exprimata prin boli si prin comportamente de autodistrugere (alcool, drog, comportamente suicidare, fapte antisociale) sau prin esecuri repetate, nehotarare, amanare, uitare, ineficienta.
A sti sa exprimi si sa iti stapanesti mania este una dintre cele mai dificile lectii in procesul de maturizare pe care insa nici multi adulti nu o invata niciodata. Copiii isi manifesta furia cu imaturitate pana cand sunt invatati sa faca altfel. Furia nu trebuie suprimata ci educata.
de Catalina Hetel, psihoterapeut