Articole psi

Cleptomanie, premise si explicatii psihologice

Cleptomania este o dereglare comportamentala care se manifesta prin impulsul subiectului de a-si insusi anumite obiecte, fie ca sunt de valoare sau nu.

Trebuie, insa facuta distinctia dintre cleptomanie si delincventa juvenila.

Cum se manifesta din punct de vedere psihologic

Boala cleptomaniei debuteaza in special in perioada adolescenta sau preadolescenta si poate fi dublata de tendinte anxioase, depresive, de anorexie, sau atacuri de panica.

Tendinta de a fura este precedata de o stare de tensiune nervoasa. Aceasta stare poate aparea pe baze relationale. Copilul poate trai intr-un mediu tensionat, ostil, dominat de agresivitate, acumuland el insusi o agresivitate si o tensiune pe care nu o poate descarca pentru ca nu o poate intelege.

Cleptomania sau furtul poate aparea si in medii in care nu exista valori ferme sau parintii nu au timp sa transmita aceste valori copiilor. Exista medii familiale in care furtul nu este privit ca o mare problema.

In alte cazuri, copilul intelege din comportamentul parintilor ca el nu este o persoana buna. I se repeta mereu ca nu va ajunge nimic in viata, ca nu este bun de nimic, ca nu este asa cum trebuie sa fie, ca nu se ridica la asteptarile lor. Pentru a nu simti tensiune sau nevoia de opozitie care l-ar dezechilibra, copilul se conformeaza acestui portret, devenind exact ceea ce i se spune ca este, alaturandu-se astfel, unor grupuri marginale unde se simte valorizat.

In cleptomanie poate aparea si diada vinovatie-pedeapsa.

Copilul resimte vinovatie constienta sau cel mai adesea inconstienta. Uneori, parintii fara sa vrea, transmit copilului angoasele lor, ii transmit vinovatia de a fi aparut pe lume, de a fi facut sa esueze cariera mamei, sau de a-i tine pe parinti impreuna intr-o casnicie ratata. Aceasta vinovatie manifestata mai ales la nivel inconstient are nevoie de pedeapsa, motiv pentru care copilul va ajunge sa caute aceasta pedeapsa, sa se implice in activitati care ii aduc pedeapsa, diminuand tensiunea. Sau, alteori, erorile de educatie ii fac pe parinti sa ii pedepseasca pe copii, convingandu-i ca merita acest lucru. Astfel, copilul va intra intr-un joc subtil si dureros al greselii si al cautarii pedepsei.

Furtul poate fi si o modalitate inconstienta de a recupera ceva irecuperabil pierdut in copilarie.

Fie pierderea statutului de copil unic, prin nasterea unui frate, fie pierderea unui parinte sau a iubirii unui parinte, in urma unui divort. Prin actul de a lua ceva ce apartine altcuiva, individul incearca sa recupereze simbolic ceea ce a pierdut.

Furtul este caracteristic si personalitatilor narcisice, care au nevoie sa fie vazute, sa fie bagate in seama, actul delincvent fiind unul care te ajuta simbolic sa fii in centrul atentiei.

Acest gen de relatie se naste de multe ori intre copiii narcisici si parintii ocupati sau care nu reusesc sa acorde atentie si sa valorizeze copilul. Copilul va recurge la acte antisociale  sau la mici “rautati” pentru ca aceasta este singura modalitate de a atrage atentia parintilor, o atentie negativa dar care este mai mult decat nimic.

 

de Catalina Hetel, psihoterapeut